Acasă » 2018 » Februarie » 12 » Tarifele RCA se vor RECALCULA după o nouă metodologie
9:57 AM
Tarifele RCA se vor RECALCULA după o nouă metodologie

Tarifele de referinţă ale poliţelor de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) vor fi recalculate după coordonate noi, „unele vor creşte, altele vor scădea”, a declarat, într-un interviu pentru Mediafax, Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară - ASF.

„Aceste tarife vor fi calculate astăzi după alte coordonate decât au fost în anul precedent şi este foarte important ca ele să rămână în zona acelui buffer de 36%, numit de noi Factorul N, şi care face diferenţa dintre clienţii cu risc scăzut şi mediu şi clienţii cu risc ridicat”, a spus oficialul ASF, al cărui mandat acoperă sectorul de asigurări din portofoliul instituţiei.

„Clasele de bonus-malus influenţează tarifele de referinţă, pentru că apare un factor de corecţie determinat de nevoia de a creşte rezervele tehnice sau de a avea în vedere cât la sută vei fi bonusat pentru un anumit număr de evenimente”, a menţionat Cornel Coca Constantinescu.

Vicepreşedintele ASF a mai vorbit şi despre asigurările obligatorii pentru locuinţe (PAD), menţionând că în acest an se va schimba legea de funcţionare a PAID (Pool-ul de Asigurări Împotriva Dezastrelor) „în aşa fel încât să crească gradul de acoperire cu asigurări” a fondului locativ.

Oficialul ASF s-a mai referit şi la asigurările din turism, unde „avem în discuţie un proiect de normă pentru ca turiştii să fie asiguraţi în cazul insolvenţei unui touroperator”.

De asemenea, Cornel Coca Constantinescu a mai abordat şi subiectul relaţiei dintre companiile de asigurări şi service-urile auto, recomandând să se aibă în vedere şi calitatea serviciilor de reparaţii, nu doar tarifele pentru piese şi manoperă.

Ca obiective pentru anul 2018, oficialul ASF a menţionat încurajarea creării de fonduri mutuale de asigurări, unde „avem un vid legislativ”, schimbarea legii PAID, colaborarea cu instituţiile similare din UE pentru convergenţa reglementărilor din acest domeniu şi coordonarea pieţelor astfel încât asigurările de viaţă să capete o pondere majoritară faţă de cele obligatorii - RCA şi locuinţe.

Categorie: Asigurari/RCA | Vizualizări: 1020 | Adăugat de: Admin | Tag-uri: Asigurari, rca 2018, calcul RCA | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar