2:22 PM Restrictii de trafic pe mai multe drumuri din tara. Vezi unde | |
Până în data de 15 septembrie, din cauza unor lucrări, DN66 Bumbeşti-Jiu – Petroşani se închide pe sectorul cuprins între kilometrii 93 şi 126, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 18.00. Este permisă doar circulaţia masinilorlor destinate transportului public de persoane și a celor cu regim prioritar atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau misiuni care au caracter de urgenţă. În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău, este restricţionată circulaţia masinilor cu masa totală mai mare de 7,5 tone. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Pe DN7C (Transfăgărăşan), pe sectorul cuprins între Piscu Negru și cabana Bâlea-Cascadă este interzisă circulaţia pe timpul nopţii, în intervalul orar 21:00 – 7:00, iar până în data de 30 septembrie este instituită restricție pentru masinie cu masa totală mai mare de 16 tone în zona kilometrului 83 (pe tronsonul Căpăţânenii-Ungureni – Piscu Negru), pentru a permite executarea lucrărilor de consolidare a unui podeț. DN67C (Transalpina) este deschis între kilometrii 34 (Rânca) și 59 (Obârşia Lotrului). Pe acest sector de drum, accesul masinilor este interzis în intervalul orar 20:00 – 07:00, iar viteza maximă de deplasare este de 30 km/h. Este instituită şi restricţie pentru masinile cu masa totală mai mare de 3,5 tone. Sursa: traficromania.info | |
|
Total comentarii : 0 | |