Acasă » 2016 » Martie » 27 » Ekol Logistics intră pe piaţa din Bulgaria
8:57 PM
Ekol Logistics intră pe piaţa din Bulgaria
În martie 2016 Ekol Logistics a deschis o filială în Bulgaria, fiind cea de-a douăsprezecea ţară în care Ekol şi-a stabilit facilităţile.
 
Ekol Bulgaria a fost înfiinţată şi înregistrată însă va deveni operaţională în aproximativ două luni. Birourile, împreună cu depozitul și partea de cross-dock, cu o capacitate de 100 m2, sunt situate în cea mai apropiată vecinătate a Aeroportului din Sofia.
 
„Ekol Bulgaria va furniza servicii de transport internaţional şi intern de marfă în regim FTL şi în regim de grupaj. În ceea ce privește serviciile de depozitare, acestea vor fi oferite inclusiv pentru mărfuri în regim de antrepozit vamal. Cifra de afaceri estimată pentru următorii 2 ani este de 4,500,000 Euro. Intenţionăm să avem 20 de angajaţi până la finalul celui de-al doilea an de activitate Ekol în Bulgaria”, a spus Nikolay Stoyanov, managerul Ekol Bulgaria.
 
Ekol şi-a început investiţiile în Europa în 1996 în Germania, urmând investiţii în România, Italia, Franţa, Ucraina, Grecia şi Bosnia-Herţegovina.
„În perspectivă mai îndepărtată, Ekol Bulgaria ar putea oferi soluţii de transport intermodal către,  şi din alte ţări europene. În ceea ce priveşte următorul pas în dezvoltarea noastră, în 2017, cel mai probabil, am putea deschide birouri în Plodiv şi Varna. Faptul că o companie nouă, ambiţioasă a intrat pe piaţa din Bulgaria este unul foarte bun pentru poporul bulgar şi pentru economia noastră”, a adăugat Nikolay Stoyanov.
Categorie: Stiri transport | Vizualizări: 794 | Adăugat de: Admin | Tag-uri: Ekol Logistics, Ekol Bulgaria | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar