Acasă » 2016 » Februarie » 4 » Ford accelerează producția de mașini din gama Performance
9:13 AM
Ford accelerează producția de mașini din gama Performance
Ford a demarat în acest an producția europeană a modelului Focus RS și se așteaptă să producă 41.000 de mașini din gama Performance pentru Europa în 2016, ceea ce reprezintă o creștere de 40% față de 2015. Estimările se bazează pe creșterea cu 62% a vânzărilor pentru această gamă înregistrată anul trecut pe continent.
 
Modelele care au contribuit la această creștere sunt noul Focus RS, Mustang (pentru care Ford a înregistrat mai mult de 13.000 de comenzi în Europa), dar și "hot hatch-urile" Focus ST și Fiesta ST. Cu noul Ford GT care urmează să apară, Ford oferă cea mai variată gamă de modele Performance. "Va fi cu adevărat un an remarcabil pentru modelele Ford din gama Performance, echipate cu motoare sofisticate și noi tehnologii ale trenului de rulare, inclusiv noul sistem Ford Performance All Wheel Drive pentru Focus RS", a declarat Joe Bakaj, vicepreședinte responsabil cu dezvoltarea produselor în cadrul Ford Europa.
 
Focus RS este unul dintre cele 12 noi vehicule ale gamei Perfomance pe care Ford le va aduce clienților, la nivel global, până în 2020. Modelul va ajunge de la 0-100 km/h în 4,7 secunde, grație unei versiuni special proiectată a motorului Ford EcoBoost de 2,3 litri, care livrează o putere maximă de 350 CP. Focus RS deschide drumul către inovația Ford Performance All Wheel Drive cu funcția Dynamic Torque Vectoring pentru manevrabilitate sporită, aderență și viteză la virare. Modurile de conducere selectabile, inclusiv o premieră în industrie - Modul Drift, dar și sistemul Launch Control, sunt disponibile pe modelul RS pentru prima dată. Din luna septembrie a anului trecut, Ford a primit deja peste 3.100 de comenzi pentru Focus RS.
 
Ford Mustang este disponibil atât cu motorul Ford V8 de 5 litri și 421 CP, care ajunge la 100 km/h în 4,8 secunde, dar și cu motorul mai eficient de 2,3 l EcoBoost cu 317 CP, care sprintează până la 100 km/h în 5,8 secunde. Noile motoare de înaltă performanță ale lui Mustang sunt incluse într-un pachet standard pentru clienții din Europa, inclusiv cu sistem de franâre performant și sistem de răcire adecvat pentru condusul la viteze mari. Un șasiu și o structură a caroseriei sofisticate, precum și tehnologii avansate, inclusiv Moduri de Conducere selectabile și Track Apps, ajută la optimizarea dinamicii condusului pentru a oferi experiența sportivă pe care clienții Ford Mustang o solicită.
 
Categorie: Stiri | Vizualizări: 768 | Adăugat de: Admin | Tag-uri: noul mustang, noul focus, ford, ford 2016 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar