Acasă » 2017 » August » 15 » Mobilizare pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeş - Turda. Aproape 100 de autobasculante transportă material pentru terasamente
9:49 AM
Mobilizare pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeş - Turda. Aproape 100 de autobasculante transportă material pentru terasamente
Mobilizarea constructorului pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeş - Turda pare să fi crescut în ultima perioadă. Constatarea aparţine reprezentanţilor Asociaţiei Pro Infrastructură, care monitorizează lucrările.

 
”Atât numărul mare de basculante (aproape 100) care transportă material pentru terasamente, cât şi forfota din unele puncte de pe şantier sunt îmbucurătoare, arătând o creştere a mobilizării constructorului. Se doreşte ca această mobilizare să crească în continuare, concretizându-se în punctele mai puţin avansate ale lotului, cum ar fi podul peste Mureş de la limita cu lotul 3, structura peste calea ferată din apropierea nodului rutier Teiuş, precum şi zonele unde terasamentele sunt în stare incipientă”, susţin reprezentanţii asociaţiei.   Chiar dacă lucrarile au avansat într-un ritm satisfăcător faţă de ultima filmare, trebuie amintit că problemele birocratice sunt rezolvate în mare parte pe acest lot de autostradă, ultima autorizaţie de construire fiind eliberată acum aproximativ 15 luni. Execuţia întregului tronson are o durată de 18 luni conform contractului. Este evident faptul că antreprenorul (Aktor) nu are nici cea mai mică şansă de a finaliza lucrările în 3 luni, respectând astfel termenele contractuale. Cel mai probabil, lucrările vor fi finalizate la sfârşitul anului 2018 sau în prima parte a anului 2019.

Sursa: adevarul.ro

 
Categorie: Drumuri si autostrazi | Vizualizări: 661 | Adăugat de: Admin | Tag-uri: autostrada sebes turda alba mobiliz | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar