Acasă » 2016 » Septembrie » 20 » KARA TRAVEL: teapa de 4.12 milioane lei
1:08 PM
KARA TRAVEL: teapa de 4.12 milioane lei

Una dintre cele mai răsunătoare ţepe din turism înregistrate în anul 2013 se numeşte KARA TRAVEL şi a fost “mai jegoasă” decât altele pentru că, nu numai că a luat banii clienţilorştiind că nu le va putea onora sejururile, dar i-a trimis în străinătate, deşi acolo nu aveau serviciile achitate.


Tot “jegoasă” este şi poziţia adoptată atunci de ANAT, care anunţa că “În acest moment există aproximativ 100 de turişti plecaţi pe destinaţii externe prin agenţia de turism KARA TRAVEL, cărora le-au fost achitate doar parţial serviciile, dar care au transportul retur asigurat. Aceştia vor fi nevoiţi să îşi achite local serviciile neplătite de KARA TRAVEL…”) Altfel spus, cei ţepuiţi să fie bucuroşi că le-a fost plătit drumul spre casă şi nu trebuie să cerşească banii de avion prin ţările unde au ajuns.

Luna aceasta s-au împlinit 3 ani de când KARA TRAVEL SRL Bucureşti (CUI: 9886238) a intrat în insolvenţă. La acel moment, pe site-ul karatravel.ro a fost postat următorul mesaj: “SC KARA TRAVEL SRL se află în incapacitate de plată, iar, momentan, activitatea firmei nu se mai poate desfăşura. În următoarea perioadă se va pune în aplicare un plan de reorganizare, în care vom face eforturi pentru a plăti datoriile“.

247 de ţepuiţi, masă credală de 4,12 milioane lei

Pe 21 mai 2014, judecătorul sindic Claudia GURĂU de la Tribunalul Bucureşti dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului KARA TRAVEL SRL, decizie motivată de faptul că “deşi deschiderea procedurii a fost notificată debitorului, acesta nu a depus nici un plan de reorganizare şi continuare a activităţii şi nici de lichidare a unor bunuri din averea sa”. Cum rămâne cu eforturile şi cu reaua-credinţă?!

Pe 10 februarie 2015, lichidatorul judiciar AA TOTAL INSOLVENCY SPRL (Ioan NISTOR MANDACHE) – numit ca administrator judiciar la cererea debitoarei şi apoi confirmat şi rămas lichidator – reuşeşte să publice în BPI tabelul definitiv consolidat rectificat al creanţelor, din care reiese că ţeapa KARA TRAVEL se ridică oficial la 4.118.487,92 lei, iar numărul creditorilor/ţepuiţilor este de 247. Deşi sunt foarte multe persoane fizice înscrise în acest tabel, cu siguranţă că mai există şi (mulţi) alţi turişti ţepuiţi, care nu s-au mai înscris la masa credală.

Lichidatorul a recuperat 1.810 euro şi nu cere atragerea răspunderii personale

Conform celui mai recent raport al lichidatorului judiciar – din 30 mai 2016 – în cadrul proceduriiau fost valorificate următoarele bunuri:

  • un autoturism LEXUS IS250 (B69KJG) la preţul de 760 euro
  • un autoturism VOLKSWAGEN (B99MHE) şi obiectele de natură birotică şi mobilier la preţul de 1.050 euro.

ATÂT! În total, s-au obţinut 1.810 euro, bani care nu acoperă nici cheltuielile cu procedura. Şica să nu mai existe vreo speranţă, Ioan NISTOR MANDACHE precizează în raportul menţionat: “debitoarea nu mai deţine bunuri în patrimoniu, acestea fiind valorificate în cadrul sedinţelor de licitaţie din data de 26.01.2016 şi 01.03.2016″.

La ultimul termen desfăşurat în cadrul Dosarului nr.28898/3/2013, cel din 1 iunie 2016, AA TOTAL INSOLVENCY SPRL a solicitat “continuarea procedurii pentru a da posibilitate creditorilor de a-şi exprima opinia cu privire la oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei“, iar ulterior a precizat că “lichidatorul judiciar NU va formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale personale“.

Dacă Ioan NISTOR MANDACHE este de părere că pentru ţeapa KARA TRAVEL nu trebuie să răspundă conducerea agenţiei de turism, poate se gândeşte cineva să ceară atragerea răspunderii lichidatorului judiciar… dacă se confirmă că a “mânărit” procedura. Să vedem despre ce este vorba!

Au dispărut active circulante de 1,965 milioane euro. Şi ce dacă?!

În raportul privind cauzele insolvenţei, publicat de AA TOTAL INSOLVENCY SPRL în BPI nr.19193/15.11.2013, este ilustrată (într-un tabel) evoluţia principalilor indicatori financiari, dar de reţinut este faptul că firma KARA TRAVEL SRL figura la date de 30 iunie 2013 cu:

  • active imobilizate – 193.785 lei
  • active circulante – 8.736.620 lei
  • datorii – 1.388.793 lei

kara-travel-active-w

Până la data intrării în insolvenţă (4 septembrie 2013) au mai trecut două luni, timp în caredatoriile au crescut până la 4,12 milioane lei (masa credală). Ce s-a întâmplat cu banii încasaţi de la turişti din moment ce serviciile nu au fost achitate? Ce s-a întâmplat cu activele imobilizate, că 1.810 euro (suma obţinută la licitaţii) “nu bate” cu 44.000 euro (activele imobilizate).

Dar cea mai importantă întrebare este următoarea: ce s-a întâmplat cu activele circulante în valoare de aproape două milioane euro, care teoretic acopereau de două ori masa credală? Nu mai luăm în calcul că aceste active ar fi trebuit să mai crească în cele două luni până la declanşarea insolvenţei, măcar cu banii furaţi de la turişti.

Deşi precizează în raportul privind cauzele că “activele circulante sunt constituite din: stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti“, Ioan NISTOR MANDACHE nu precizează care este structura în cazul KARA TRAVEL, dar – luând în calcul bilanul pe 2012 – putem bănui că peste 90% din activele circulante menţionate sunt creanţe. Care erau de “numai” 5.897.126 lei la finalul anului 2012, dintr-un total al activelor circulante de 5.941.191 lei.

În documentele publicate în BPI după raportul privind cauzele, Ioan NISTOR MANDACHE nu mai spune nimic despre aceste active circulante. Mai mult, am solicitat un punct de vedereal lichidatorului judiciar legat de acest subiect, dar nu am primit niciun răspuns. Nici nu mă aşteptam, dar asta nu înseamnă că am renunţat la a afla unde s-au dus cele 1,965 milioane euro (la cursul oficial din ziua deschiderii procedurii).

Ţeparul-şef şi-a făcut firmă de consultanţă financiară

La momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, KARA TRAVEL SRL, firmă înfiinţată în octombrie 1997, avea următorii asociaţi:

  • Valentin-Dorel NEGULESCU (43 de ani în prezent) – 40%
  • Aristide IORDACHE (46 de ani) – 40%,
  • Georgeta FATI (67 de ani) – 10%
  • Viviana-Iuliana SEUCEA (28 de ani) – 10%.

Atribuţii de administrator au avut ambii asociaţi care deţin câte 40% din participare,NEGULESCU şi IORDACHE.

Considerat artizanul ţepei KARA TRAVEL, Valentin-Dorel NEGULESCU pare decis să profite de pe urma acestei experienţe. Astfel, pe 19 aprilie 2016, a înregistrat JOY CREDIT SRL Bucureşti (CUI: 35982625), firmă care şi-a propus să presteze “activităţi auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activităţi de asigurari şi fonduri de pensii. Consultanţă financiară“. Când ai tras o ţeapă de peste 4 milioane lei fără să păţeşti nimic şi, pe deasupra, ai făcut dispărute active de două milioane de euro, chiar ar fi păcat să nu-ţi foloseşti expertiza. Şi poate îl ia partener de afacere pe Ioan NISTOR MANDACHE!

La final, de 3 ori ANAT

  1. KARA TRAVEL în 2013, GENIUS TRAVEL şi MAREEA în 2016. Trei ţepe răsunătoare (mai sunt şi altelele, pe care le voi analiza în perioada următoare). Toate trei agenţii erau membre ANAT la momentul declanşării scandalurilor. Cred că MAREEA încă nu a fost exclusă.
  1. “ANAT nu are atribuţii care vizează supravegherea managementului financiar al membrilor săi şi nu are nici competenţe sau resurse financiare pentru a asigura repatrierea turiştilor sau pentru a compensa pierderile suferite de aceştia, acestea revenind societăţii de asigurare, conform legii”. (de AICI)
  1. “ANAT, ca organizaţie patronală, şi Autoritatea Naţională pentru Turism, ca autoritate guvernamentală responsabilă, lucrează încă din anul 2012 la găsirea unei forme de asigurare a turiştilor prin care să se asigure contravaloarea vacanţelor, în cazul unui incident nedorit”. (de AICI) Această menţiune este din 29 august 2013. Astăzi suntem în 20 septembrie 2016… şi încă se lucrează(sursa foto: targuri-anat.ro)

NOTĂ (legendă foto):
În imagine, persoana din stânga – care acordă o diplomă agenţiei KARA TRAVEL, la un târg din 2010 – este Corina MARTIN, fost preşedinte ANAT, persoană care, la fiecare apariţie în mass-media, insista pe faptul că doar turiştii care aleg agenţiile membre ANAT au garanţia unui sejur pe măsura banilor plătiţi.


DOCUMENT ATAŞAT:
KARA TRAVEL SRL – tabel definitiv consolidat rectificat al creanţelor

Categorie: Fraude | Vizualizări: 1013 | Adăugat de: Admin | Tag-uri: KARA TRAVEL | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar