Acasă » 2017 » Mai » 8 » Formularul A1, obligatoriu și în Franța de la 1 aprilie
3:39 PM
Formularul A1, obligatoriu și în Franța de la 1 aprilie

Formularul A1 devine obligatoriu și în Franța, începând cu 1 aprilie 2017, potrivit ARTRI, în baza unei informări primite de la IRU.

Formularul A1 demonstrează că un transportator este îndreptățit să plătească la sistemul de asigurări sociale din România și că plătește efectiv taxele.

Documentul se eliberează pe baza unui set de acte, dintre care dovada existenței unei legături reale cu piața de transport din România.

Analiza se face pe baza contractelor existente declarate și a altor elemente prezentate de solicitant sau analizate de funcționari.

Pe baza analizei și a demersurilor făcute în cazul Austriei, până la obținerea formularului, recomandăm transportatorilor să folosească pentru dovadă alternativă documentul de solicitare a formularului A1 (cu număr de înregistrare) și adeverință pentru șofer că sunt achitate în România contribuțiile legale.

Prevederile austriece de aplicare a directivei detașării conțin și o condiție referitoare la documentul A1 sau documentul privitor la calitatea de asigurat in sistemul de asigurări sociale. Acesta figurează între documentele pe care transportatorul trebuie să le dețină.

Mențiunea austriacă este:

“Documentul A1, sau documentul privitor la calitatea de asigurat in sistemul de asigurări sociale.

În cazul în care nu este posibilă eliberarea documentului A1 in timp util, trebuie să fie disponibile, in limba germană sau in traducere in limba germana, cererea de eliberare a documentului A1 certificata, împreună cu alte documente care indică faptul că, atunci când lucrează în Austria, angajatul este înregistrat in sistemul de asigurări sociale. Traducerile nu trebuie să fie legalizate.”

Obținerea în România a documentului A1

Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala stabileste regula potrivit careia contributiile sociale se datoreaza in statul in care salariatul presteaza activitate.

De la aceasta regula sunt stabilite doua exceptii in ceea ce ii priveste pe salariati:

– Detasarea internationala pe o perioada de cel mult 24 de luni;
– Pluriactivitatea(activitatea prestata simultan in doua sau mai multe state membre).

In caz de detasare, documentul portabil A1 se poate elibera daca sunt indeplinite urmatoarele conditii in mod cumulativ:

1. Durata anticipata a detasarii sa nu depaseste 24 luni;

2. Salariatul nu este trimis sa inlocuiasca un alt salariat detasat cu exceptia situatiei in care perioada permisa pentru detasare sa nu se fi incheiat.

3. Angajatorul sa desfasoare activitate semnificativa pe teritoriul Romaniei. Angajatorul trebuie sa desfasoare activitati substantiale specifice domeniului sau profesional si nu doar activitati de administrare, aspect ce poate fi dovedit prin prezentarea de documente financiare (bilant contabil si balante de verificare sintetice si analitice);

4. Cifra de afaceri realizata de angajatorul din Romania sa reprezinte cel putin 25% din cifra de afaceri realizata de angajator atat in Romania, cat si in statul de ocupare (statul in care este detasat lucratorul salariat);

5. Ponderea procentuala a salariatilor ramasi sa-si desfasoare activitatea in Romania, raportata la numarul total al salariatilor angajati atat in tara, cat si in statul de ocupare sa depaseasca 25% sau 50% (procent stabilit in functie de vechimea angajatorului si de numarul total de salariati), iar natura activitatii desfasurate de acestia in Romania sa fie specifica domeniului profesional al angajatorului;

6. Angajatorul care detaseaza lucratori salariati pe teritoriul altui stat membru trebuie sa prezinte garantia de a fi solvabil, astfel incat sa existe certitudinea ca isi va indeplini obligatiile de plata a contributiilor sociale pentru lucratorii salariati detasati pe teritoriul altui stat membru. Aceasta conditie se dovedeste prin prezentarea certificatului de atestare fiscala si a actelor care fac dovada achitarii contributiilor sociale si a celorlalte obligatii legale la bugetul general consolidat al statului.

7. Pe parcursul perioadei de detasare salariatul sa fie platit de angajator;

6. Salariatul sa fi fost asigurat in sistemul de asigurari sociale din Romania cel putin o luna anterior detasarii.

Daca aceste conditii sunt indeplinite, angajatorul va depune o cerere pentru eliberarea documentului portabil A1 la Casa Nationala de Pensii Publice.

Daca angajatorul obtine documentul portabil A1, in perioada de detasare internationala care nu poate depasi 24 de luni, va plati contributii sociale doar in Romania.

Documente necesare:

1. Certificatul de înregistrare a societăţii;

2. Certificatul de atestare fiscală;

3. Adeverinţă de la ITM, respectiv declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului legal al angajatorului, din care să rezulte numărul total de salariaţi;

4. Certificatul constatator privind situaţia angajatorului, emis pentru luna în curs;

5. Situaţii financiare actuale ale solicitantului din RO;

6. Declaraţie pe propria răspundere a angajatorului prin care să se ateste cifra de afaceri realizată de acesta în RO şi cea realizată de acesta pe teritoriul celuilalt stat membru, în ultimul an, respectiv de la data înfiinţării;

7. Contracte comerciale implementate pe teritoriul RO anterior perioadei pentru care se solicită atestarea legislaţiei aplicabile;

8. Contracte comerciale care să fie implementate pe teritoriul RO în perioada pentru care se solicită atestarea legislaţiei aplicabile;

9. Contractul/antecontractul încheiat între angajatorul din RO şi angajatorul din statul de angajare, precum şi traducerea autorizată;

10. Declaraţia lunară D112 (anexa 1.1&anexa 1.2);

11. CI/BI din RO al salariatului/ţilor;

12. CIM al salariatului/ţilor;

13. Adeverinţa privind stagiul de cotizare realizat în ultimele 12 luni;

14. Declaraţie pe propria răspundere a angajatorului care să ateste eventualele perioade pentru care persoanele pentru care se solicită documente portabile A1 au beneficiat de formulare E 101 şi E 102, documente portabile A1.

Conform prevederilor noastre naționale “persoanele care au calitatea de salariat, precum şi coasiguraţii acestora vor putea face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei prevăzute la art. 20 alin. (1) sau cu adeverinţa eliberată de angajatori, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 1 1. Termenul de valabilitate a adeverinţei eliberate de angajatori este de 3 luni de la data emiterii.”

Prevederile austriece fac referire la documentul A1 și la dovada solicitării acestuia, însoțită de alte acte doveditoare, ca adeverința invocată mai sus.

Despre pluriactivitate
„Pluriactivitate” desemnează situaţia în care un lucrător desfăşoară simultan sau alternativ activităţi salariate şi/sau independente pe teritoriul a două sau mai multor state membre.

Pentru a se face deosebire între situaţiile de detaşare şi situaţiile de pluriactivitate un element decisiv avut în vedere îl reprezintă durata activităţii din unul sau mai multe state membre. În acest scop, instituţia competentă face o evaluare generală, a tuturor elementelor de fapt pertinente, inclusiv a celor legate de locul de muncă.

Situaţiile de pluriactivitate vizează în special activităţile desfăşurate de anumite categorii socioprofesionale, precum personalul aeronautic civil navigant, şoferi de tir, conducători de tren, experţi IT care desfăşoară activităţi în mod alternativ sau simultan pe teritoriul mai multor state membre, activităţi desfăşurate prin natura lor, pe teritoriul mai multor state membre, etc.

Categorie: Legislatie | Vizualizări: 77 | Adăugat de: Admin | Tag-uri: formularul A1 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar