Acasă » 2016 » Septembrie » 6 » Firea cere Guvernului să intervină în reglementarea tarifelor RCA
10:09 AM
Firea cere Guvernului să intervină în reglementarea tarifelor RCA

În urma protestului de ieri al transportatorilor FORT care au blocat șoseaua de centură a Bucureștilor, primarul general Gabriela Firea cere Guvernului să intervină în reglementarea tarifelor RCA astfel încât acțiunile să nu ia amploare.

„Fac un apel către Guvern să se implice în această problemă a transportatorilor, pentru ca aglomerarea soselelor poate duce, în ultimă instanță, la blocarea unui întreg oraș. Fără discuții, fără măsuri clare de reglementare a RCA, aceste proteste vor continua în detrimentul tuturor”, a declarat Gabriela Firea.

„Am înțeles că au fost blocate șoselele de centură din marile orașe, și că, mai mult decât atât, ar avea loc un protest general în data de 15 septembrie, la doar câteva zile de la începerea școlii și când traficul va fi oricum, îngreunat. Este o situație dificilă atât pentru transportatori, care am înțeles că sunt copleșiți de noua valoare a RCA, cât și pentru ceilalți șoferi care nu pot ajunge la serviciu, acasă, la gradinițe, școli etc. De exemplu, astăzi am fost informată că, din cauza acestor proteste, autospecialele ISU au ajuns cu dificultate la incendiul care a izbucnit la REMAT Berceni. Cred că este necesar ca părțile implicate să se așeze la masa negocierilor și să pună capăt acestor proteste care durează de aproape o luna de zile”, adăugă edilul Bucureștilor, în comunicatul remis redacției.

Protestul transportatorilor pe Centura București la ieșirea spre Autostrada București – Pitești a durat 15 ore, începând cu ora 10.00.

Magda SEVERIN

Sursa: ziuacargo.ro

Categorie: Asigurari/RCA | Vizualizări: 472 | Adăugat de: Admin | Tag-uri: RCA, protestul transportatorilor, Asigurari, Firea | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar